Prin fereastra de mansarda, soarele frumos se ivea

Știți urarea aceea cu visele din copilărie să se îndeplinească? Dar ce te faci când ai visat puțin și viața ți-a adus mult? Atunci, stai cu ochii în tavan și…privești cerul. Vă spun de vise pentru că de mic copil am visat să am o mansardă așa cum văzusem într-un film de Crăciun. Cu un balansoar, cu jucării aruncate pe ici, pe colo, cu câte un pui de somn tras pe o canapea confortabilă și un soare luminos ce mă salută de dincolo de fereastră.
Am fereastra la mansarda mea
Am casa mult visată, profesia mult dorită, mansarda cea intens râvnită, dar și fereastră de mansarda. Da, o categorie specială. Nu toate mansardele sunt prevăzute cu fereastră și nu din toate ferestrele de mansardă se vede așa bine și clar cerul. V-aș spune despre cât de plăcut e să asisti ca un spectator la ropotul ploii, să îi vezi calmul când pare că se dă bătută și îi cedează locul unei raze de soare. Iar iarna, iarna e altă poveste…Prin fereastra din mansardă văd jocul fulgilor de nea și îmi imaginez doar plutirea, nu și căderea, nu și așezarea pe un morman rece.
5 avantaje pe care le ai doar dacă ai fereastră la mansarda ta
Spațiu mai luminos. O încăpere în care răzbate lumina naturală e o încăpere mai caldă, mai primitoare. Mie acest lucru îmi permite să citesc în voie, limitând astfel expunerea la lumina artificială.
Al doilea motiv este unul care decurge firesc din primul. Lumina naturală, chiar dacă doar ne pătrunde prin fereastră, ne face mai veseli, mai tonici, mai pregătiți să facem față provocărilor de cu fiecare zi.
Un spațiu mai aerisit. Pe lângă lumină, și aerul contează foarte mult. E o plăcere să aerisesc mansarda și să pătrundă ba miros de salcâmi înfloriți, ba miros de tei, ba miros fresh de plină iarnă, iar apoi, după închiderea ferestrei, am o altă plăcere: să conserv mirosul, iar acesta să mă inspire. Să fac lucrurile care îmi plac.
Bag de seamă că alternez motivele. Cel de al patrulea o să fie un motiv care decurge din cel anterior. Ai inspirația de a face lucruri. Se știe: o încăpere aerisită, luminoasă, construită după chipul și asemănarea bunului gust, e un imbold. Sau o bază. Te pun pe direcția de a face lucruri. De a încerca lucruri de care nu aveai habar că îți fac plăcere să le faci. Eu am pictat! Nu, nu sunt vreo talentată, dar când am văzut pomii înfloriți, casele învăluite în verdele praz de primăvară, mi-am zis că e…floare la ureche. Concluzia: e cam arbore la ureche, nu mi-a ieșit vreo operă de artă.
Descoperi bucuria de a trăi în casa ta. Am observat cât de curioși, dornici să descopere spațiul sunt oamenii atunci când se cazează la un hotel. Vor vedere spre un anumit punct, o saltea confortabilă, perne mari și moi, o baie spațioasă. Dacă au norocul să găsească ce caută, vacanța e mai bună, retragerea în camera de hotel se face cu drag. De ce nu ați experimenta aceste senzații chiar în casa dumneavoastră? De ce nu v-ați bucura că locuiți în casa voastră? În fond, voi sunteți direct răspunzători: vă puteți așterne cât să vă fie drag să fiți acasă. În casa voastră.
Dacă și voi aveți visuri care includ mansarde și ferestre cu vedere spre cerul înalt, consultați blitz-profil.ro. Au tot ce trebuie. Acest pont v-a fost livrat cu mare drag.
Articol scris cu de Amalia Popa pentru publicatia noastra.